Deputatul PSD Florin Tripa se arată contrariat de poziţia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici (PNL), în ceea ce priveşte bugetarii. Aceasta se declară supărată de faptul că noua lege a salarizării nu avantajează atât de mult bugetarii, deși fosta deputată PDL a susţinut, în cursul anului 2010, tăierile de salarii ale bugetarilor, este de părere Tripa.
„Mă intrigă acest joc dublu făcut de Claudia Boghicevici. Săptămâna trecută a chemat la sediul CJA directorii unor societăţi subordonate, dar nu numai pe aceştia, şi le-a cerut să semneze o petiţie legată de noua lege a salarizării. Aceasta dorea să «monteze» lumea împotriva Legii Salarizării, în forma propusă de Guvern, pe motiv că bugetarii nu ar avea atât de mult de câştigat de pe urma ei. Totuşi, Claudia Boghicevici vota fără nicio reţinere, în 2010, tăierea salariilor aceloraşi bugetari cu 25 la sută. Atunci era deputat PDL şi susţinea tăierile de salarii şi pensii, fără să-i pese de acei oameni. Acum, încearcă să se pună în fruntea lor şi să le susţină cauza, însă motivaţia ei este una pur politică. Cum poate cineva să spună că îi pasă de tine, după ce ţi-a tăiat salariul cu 25 de procente? Probabil, doamna Boghicevici mizează pe faptul că românii au uitat ceea ce s-a întâmplat acum şapte ani. Atunci, parlamentarii PDL votau tăierile de salarii şi pensii,la propunerea Guvernului Boc, nedreptate reparată de Guvernul Ponta după venirea acestuia la guvernare. Este foarte clar pentru toată lumea, că actualul PNL – un PDL vopsit – dă dovadă de o lipsă totală de bun simţ şi încearcă să profite de anumite categorii sociale”, spune Florin Tripa, deputat PSD Arad.
daca le taie si psd sigur vei vota si tu tripa astfel de masura .