Președintele Consiliului Județean (CJA) Arad îi îndeamnă pe agricultorii arădeni să depună proiecte. Reprezentanții instituției informează că Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a prelungit până la 31 octombrie 2017 sesiunea de primire a proiectelor de investiţii în procesarea sau marketingul produselor agricole şi pomicole, finanţate prin submăsurile 4.2 şi 4.2a din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
„Este o ocazie bună de a depune proiecte pentru procesarea şi marketingul produselor agricole. Mai sunt disponibile 60 de milioane de euro. Îi rog pe primari să distribuie această informaţie, să profite cât mai mulţi arădeni”, a declarat Iustin Cionca foto, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Alocarea financiară pentru submăsura 4.2a „Investiţii în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” este de 12 milioane de euro pentru sesiunea din acest an, din care au fost solicitate până acum 1,6 milioane de euro.
Sprijinul nerambursabil acordat pentru procesarea produselor agricole şi pomicole este de până la 50% nerambursabil, iar valoarea finanţării este de maximum 2,5 milioane/proiect pentru submăsura 4.2 şi de maximum 1,5 milioane/proiect în cazul submăsurii 4.2a.
Depunerea cererilor de finanţare se face on-line pe pagina oficială a Agenţiei, www.afir.info, până la termenul limită al sesiunii, respectiv 31 octombrie 2017, ora 16.00. Toţi cei interesaţi să depună cereri de finanţare prin submăsurile 4.2 şi 4.2a, pot consulta gratuit Ghidul solicitantului şi anexele aferente pe site-ul AFIR, la secţiunea „Investiţii PNDR”.
Lasă un comentariu