Trei migranţi din Siria şi Turcia ascunşi într-o cutie de carton, printre paleţi cu piatră decorativă

Trei migranţi din Siria şi Turcia ascunşi într-o cutie de carton, printre paleţi cu piatră decorativă

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit trei migranţi ascunşi într-o autoutilitară, pe care doi cetăţeni români încercau să-i treacă ilegal frontiera româno-maghiară. Cei trei au fost depistaţi în data de 13 iunie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac într-o autoutilitară înmatriculată în România şi care transporta, conform documentelor, piatră decorativă pentru o firmă din Austria. Şoferul autovehiculului, un român, era însoţit de un conaţional.

„Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit, între paleţii cu piatră decorativă, o cutie de carton în care erau ascunse trei persoane o femeie şi doi bărbaţi. S-a constatat faptul că persoanele descoperite au cetăţenie turcă şi siriană şi au vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor trei migranţi dosare penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferul şi însoţitorului acestuia sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.