Dacă vă place Brahms și acceptați o nouă întâlnire cu senzaționala creație a aceluia care a dominat prin muzica sa deceniile de mijloc ale secolului al XIX-lea austro – german, alegeți spațiul tradițional de audiție al Filarmonicii, care găzduiește în ultima seară de joi a lunii octombrie, un spectaculos medalion de compozitor.
Tematica brahmsiană este abordată acum din perspectiva Concertului nr. 1 pentru pian și orchestră în re minor, op.15, unul dintre cele mai masive și grandioase repere pianistice ale întregii literaturi mondiale, precum și din aceea a primei simfonii, în do minor op.68,
cea care se inspiră din tradiția beethoveniană și conturează portretul de maturitate al compozitorului.
Seara de 26 Octombrie 2017 este deopotrivă un regal pianistic dar și o împlinire simfonică, o etalare de performanțe instrumentale dar și de forță și stăpânire orchestrală. Programul – medalion începe la ora 19.00, în Sala Cercului Militar și îi are ca invitați pe dirijorul Petronius Negrescu și pianistul Luca Toncian.
Absolvent al clasei de Regie de Teatru Muzical al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, promoţia 1995, licenţiat în muzică în 1996, Petronius Negrescu a absolvit în cadrul aceleiaşi universităţi secţiile de Pedagogie Muzicală şi Jazz. Studiile de masterat, doctoratul şi specializarea în dirijat orchestră le-a realizat deopotrivă sub egida Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.
Petronius Negrescu a “debutat dirijoral”, ca o predestinare, de la cea mai fragedă vârstă, la clasa ilustrului profesor Valentin Gabrielescu, unde făcând parte din grupa specială de auz absolut, a câştigat cu consecvenţă concursul de solfegiu – dictat, ca premiu revenindu-i de fiecare dată bagheta şi dreptul de a dirija orchestra.
A început studiile de orchestră încă din gimnaziu, ca violoncelist la Liceul de artă “George Enescu” din Bucureşti, unde manifestând o adevărată pasiune pentru instrument, a susţinut concerte ca şef de partidă al ansamblului orchestral.
A urmat cursuri de orchestră la Händel Akademie – Karlsruhe (Germania) în 2000, 2001 şi 2003, atât la secţiunea instrumentală cât şi la cea de operă.
În anul 2008 a beneficiat de o bursă post – universitară în SUA, unde a fost asistent dirijor al Maestrului Larry Livingston şi a participat ca instrumentist, în Idellwild Festival Orchestra, alături de care a concertat în celebra Disney Hall.
A asistat de asemenea la repetiţiile orchestrelor Los Angeles Philharmonic, Pacific Symphony, Los Angeles Opera, U.S.C. Thornton Orchestra, iar la sfârşitul acestui stagiu i-a fost acordat un binemeritat Certificate of Highest Distinction.
Ca dirijor, Petronius Negrescu a susţinut concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Iaşi, Cluj, Timişoara, Arad, Oradea, Bacău, Botoşani şi Ploieşti, cu orchestra Teatrului Muzical “Nicolae Leonard” din Galaţi, aceea a Teatrului de Operetă din Kiev şi Orchestra Naţională de Cameră a Moldovei – Chişinău.
Din anul 2000 se dedică în întregime artei dirijorale, parcurgând etape de studiu în particular, de masterat şi doctorat, avându-i ca profesori pe Petru Andriesei, Cristian Brâncuşi, Dumitru Goia. A studiat totodatăcu maeştrii Petru Oschanitzky, Sabin Păutza, Valentin Doni, Ilarion Ionescu Galaţi şi Larry Livingston.
Ca muzician de jazz a susţinut numeroase concerte şi a realizat înregistrări de radio şi televiziune. Este autorul unor albume, printre care unul integral solo, iar altele ca autor de muzică de teatru şi film.
După o îndelungată carieră didactică, în prezent este profesor al Universităţii de arte din Târgu Mureş, unde predă arta interpretării în teatrul liric, ansamblu coral şi dirijat.
Pe scena de concert i-a avut ca parteneri solişti pe Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Florin Ionescu Galaţi, Daniel Podlovschi, Anton Diaconu, Adam la Motte, Ion Bogdan Ştefănescu, Dorel Baicu, Alexandru Moroşanu, Filip Papa, Aron Petrus Boloni, Thomas Pandolfi, Horia Mihail, Daniel Goiţi etc.
Luca Toncian s-a născut în 1989 în Cluj Napoca. A început studiul pianului la vârsta de 6 ani cu prof. Maria Jidav, continuând apoi cu conf. univ dr. Cipriana Gavrișiu. De la 16 ani a studiat la Salzburg, la renumita Universitate de Muzică „Mozarteum“, pe care a absolvit-o cu excelenţă în 2014 (clasa profesor Cordelia Höfer-Teutsch).
În timpul studenţiei, a beneficiat un an de o bursă „Erasmus“ la Universitatea de Muzică şi Teatru din München-Germania la clasa profesorului Wolfram Schmitt-Leonardy. A urmat şi un program post-universitar la „Mozarteum“ la clasa profesorului Andreas Groethuysen.
În prezent este asistent universitar doctorand în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca. Numeroase cursuri de măiestrie i-au inspirat viaţa de muzician, având posibilitatea de a lucra cu pianişti și pedagogi renumiţi, precum: Paul Badura-Skoda, Lory Wallfisch, Sergio Perticarolli, Frank Wibaut, Ninuca Oşanu, Adriana Bera şi alții.
Experienţa concertistică l-a purtat pe scene naționale și internaționale. Pe lângă numeroase recitaluri solistice şi de muzică de cameră susţinute în Austria, Germania, Elveţia, Spania, Italia şi România, a cântat ca solist cu orchestre simfonice: Sinfonie Orchester Berlin (în sala mare şi sala de muzică de cameră a Filarmonicii din Berlin), Orchestra Filarmonică a Thailandei (Bangkok), Orchestra Elveţiei de Est, Orchestra Filarmonică din Bad Reichenhall (Germania), Filarmonica Moldova (Iaşi), Filarmonica Transilvania (Cluj Napoca).
Ca pianist a participat la numeroase concursuri în străinătate, fiind laureat al Concursului Internaţional de Pian Bangkok,Thailanda (2013), al „Premiului Franz Schubert“ San Cristoforo, Italia (2013), al Concursului Internaţional de Pian „Memorial Isidor Bajic“, Novi Sad, Serbia (2008). A câştigat numeroase concursuri organizate în România, fiind recompensat în 2004 cu marele premiu Lira de Aur (Suceava).
A desfăşurat activităţi muzicale ca membru al unor fundaţii, precum: “Live Music Now” – Salzburg, “Remember Enescu” – Bucureşti, “Sigismund Toduţă” – Cluj-Napoca.
Lasă un comentariu