Salariile din administraţia publică nu sunt chiar atât de mici precum se spune. Nu sunt nici mari, desigur. Totuşi, sunt destule persoane plătite cu mii de lei/lună.
Conform „listei funcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad şi drepturile salariale stabilite conform legii nr. 153/2017”, cele mai mici salarii de bază se apropie de 2000 de lei, în timp ce la polul opus sunt salariile primarului şi viceprimarilor.
Gheorghe Falcă este retribuit cu 13.050 de lei iar viceprimarii Călin Bibarţ şi Levente Bognar cu câte 11.600 de lei fiecare.
Urmează administratorul public, cu 9500 de lei, arhitectul şef, cu 7500 de lei, apoi directorii şi şefii de servicii, cu venituri de 4000 – 6000 de lei şi chiar mai mult. Mulţi angajaţi au venituri de peste 3000 de lei. Dar şi sub 3000 de lei şi chiar sub 2000 de lei.
Iată lista completă a salariilor din Primăria Arad:
tot respectul pentru cei care nu au ajuns acolo pe pile. oare cati sunt veniti pe filiera Tirnova ? 😉
au mii de lei salar si se poarta urat cu oamenii
TOTI POCAITII SUNT ACUM SEFI IN PRIMARIE SI PESTE TOT
Oare cine o dat autorizatia de constructie cele 2 blocuri care se construiesc foarte aproape un bloc de altul. se contruieste exact ca si in Turcia acum 2O ani…. extraordinar aredurile cu 1o etaje nu cu 8 opt etaje cum sunt in zona 300…
Scrie si la Ineu…