A fost inaugurat noul cămin al Universității „Aurel Vlaicu”.
Noul cămin al Universități „Aurel Vlaicu” (UAV) a fost inaugurat în prezența ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, a ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, și a directorului Companiei Naționale de Investiții, Manuela Irina Pătrășcoiu, a parlamentarilor arădeni,a reprezentnaților autorităților județene și locale și a rectorilor celor două universități arădene.
Slujba de sfințire a obiectivului a fost oficiată de IPS Timotei Seviciu.
Investiția de 16 milioane lei derulată prin Compania Națională de Investiții a fost preluată luni de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Conform declarațiilor ministrului Cseke Attila, acesta este primul cămin din cele 30 la nivel național, care a fost predat de CNI, beneficiarului.
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a menționat Aradul, Universitatea „Aurel Vlaicu”, ca un exemplu de bună practică pentru modul în care s-au derulat lucrurile în acest proiect și felul în care au colaborat cu autoritățile locale și județene.
„Este un moment important pentru dezvoltarea instituțională a universității noastre. O investiție care a adus 110 locuri noi de cazare în condiții excepționale pentru studenții UAV. Mulțumim tuturor pentru suportul și munca depusă, pentru efortul pe care l-au făcut ca acest obiectiv să fie finalizat”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Parlamentarii arădeni, autoritățile locale și județene au punctat necesitatea investițiilor în educație și buna colaborare cu universitatea de stat din Arad.
Lasă un comentariu