Și-a așteptat concediul din această vară mai abitir ca niciodată, iar imediat ce a rămas acasă s-a și pus pe treabă. Nimeni nu știa ce a plănuit, iar de fiecare dată când era întrebat ce are de gând să facă, bărbatul evita să răspundă.
Zi de zi mergea în spatele casei, unde a săpat în câteva zile o groapă uriașă. Rând pe rând, familia și vecinii bărbatului mergeau pe micul șantier pentru a vedea cum merg lucrările.
După ce a finalizat de săpat groapa, bărbatul a cumpărat un container de pe internet. I-a înlocuit uşile duble cu una singură, mult mai rezistentă. Apoi, a luat o basculantă de pietriş şi a pus-o pe fundul gropii. La câteva zile, a închiriat o macara şi a aşezat containerul în groapă, având grijă să lase suficient spaţiu între pereţi şi container.
În faţa uşii a făcut o altă groapă în care a montat o pompă pentru evacuarea apei. Câteva zile mai târziu, a turnat o scară de beton care să permită ieşirea la suprafaţă. La nivelul scărilor a sudat două grinzi metalice, iar acoperişul a fost întărit cu grinzi de lemn masiv peste care a pus panouri metalice.
În dreptul scărilor a construit o „fereastră” din dale de beton. Au urmat gurile de aerisire, țevile şi apoi totul a fost „sigilat” cu o placă de beton. Câteva zile mai târziu, a îmbrăcat totul cu pământ.
A umplut încăperea cu cele-de-trebuinţă-în-caz-de-Apocalipsă, printre acestea numărându-se multe sticle de vin, după care și-a chemat familia și vecinii să le arate opera sa.
Degeaba i-au spus vecinii că a luat-o razna, bărbatul este convins că în cazul în care Apocalipsa se va abate asupra Pământului, el va fi salvat datorită proiectului său de concediu.
Lasă un comentariu