Acces BLOCAT pe faleza Mureşului (FOTO)! Ce se ÎNTÂMPLĂ pe Praporgescu

Acces BLOCAT pe faleza Mureşului (FOTO)! Ce se ÎNTÂMPLĂ pe Praporgescu

Mașinile parcate pe splaiul Praporgescu obligă bicicliştii, persoanele cu dizabilităţi sau mamele cu cărucioare pentru copii să traverseze ilegal spre faleza Mureşului, expunându-se riscului unor accidente, susţin reprezentanţii USR Arad.

De aceeam, Primăria Municipiului Arad a primit din partea acestora o propunere de facilitare a accesului pe faleză cu biciclete, cărucioare pentru copii sau cele ale persoanelor cu dizabilități.

„Pentru accesul pe digul Mureșului, alături de scări sunt construite rampe, pentru ca cicliștii sau mămicile cu cărucioare să poată urca fără a fi obligați să le care pe trepte. În zona străzii Ioan Alexandru (fostă Ineului), accesul de la baza rampelor la trecerea de pietoni este blocat de numeroase mașini parcate. Tot ce le rămâne de făcut celor cu copii mici este să îi ia în brațe, împreună cu căruciorul, apoi să alerge peste șosea, unde vor avea de escaladat o bordură înaltă pentru a ajunge pe trotuar. Sau să calce spațiul verde, trecând prin noroi spre trecerea de pietoni”, se menţionează în comunicat.

„Am solicitat administratorilor orașului montarea unor stâlpi care să împiedice parcarea pe zona dintre partea de jos a rampelor și trecerea de pietoni, cel puțin pentru una din cele două rampe. O variantă alternativă, dacă se dorește menținerea acestor locuri de parcare, fără îndoială necesare, ar fi amenajarea unui mic trotuar pe spațiul verde. Pe partea dinspre faleză a șirului de copaci iarba este călcată deja de cei care aleg această variantă pentru a ajunge la zebră. Este vorba de o investiție minoră, care poate să conducă la evitarea unor accidente grave în zona respectivă. Ca viitor părinte, țin mult ca cei care au copii să se poată bucura de o infrastructură de calitate, pe măsura nevoilor lor”, a declarat deputatul Sergiu Vlad.

 

  1. Locuiesc în zonă și sunt multe nereguli. Sunt de multe ori mașini care parchează și blochează chiar și trecerea de pietoni. De rampă nu mai vorbesc… am mai făcut sesizări, dar până acum nu a venit nimeni să constate sau să dea vreo amendă, deci… e bine cum e. Fiecare face ce îl taie capul pentru că nu îl oprește nimeni.

    Raspunde
  2. dar voi cand va plimbati cainii si se pisa pe roti si pe usi la masini cum e?

    Raspunde
    • Daca nu iti mai parchezi masina acolo nici cainii nu se mai pisa pe roti sau pe masini. Plus ca masina se spala, dar daca doamne fereste se mai intampla un accident aia nu prea mai are rezolvare. Numa zic….!

      Raspunde
  3. POLITIA LOCALA nu vrea sa-si faca treaba ,trebuie instruiti , sa intocmeasca un PV conform OG 2/2001 privind contraventiile.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.