Două persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc în această după-amiază în județul Arad.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Arad, evenimentul rutier, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc la ieșirea din orașul Sebiș spre Prunișor.
În cele două mașini se aflau patru persoane, dintre care două au fost rănite: o femeie, în vârstă de 57 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism la antebrațul stâng (suspect de fractură) și un bărbat în vârstă de 66 de ani, care s-a ales cu un traumatism cranio-cerebral și un traumatism abdominal.
Cele două victime primit îngrijiri medicale la fața locului și, ulterior, au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Lasă un comentariu