Mesajul transmis de președintele PSD Arad de Ziua Veteranilor

Mesajul transmis de președintele PSD Arad de Ziua Veteranilor

Președintele PSD Arad a transmis un mesaj cu ocazia celebrării Zilei Veteranilor.

„11 noiembrie – Ziua Veteranilor, o dată importantă în istoria recentă a Armatei României”. Este ziua în care îi sărbătorim pe militarii care ne-au reprezentat cu profesionalism, curaj și dedicație în ultimele decenii în teatrele de operații, dar și ziua în care ne plângem eroii, pe cei 30 de camarazi care și-au pierdut viața în misiuni de luptă în Afganistan, Irak și Bosnia-Herțegovina. Ei sunt adevărate modele de patriotism și demnitate, care au pus dragostea de țară mai presus de orice, asemeni predecesorilor de acum 102 de ani – „generația Marii Uniri” – care au avut un ideal național pe care l-au împlinit cu prețul jertfei supreme pe câmpurile de luptă ale Marelui Război. Din păcate pentru noi, 11 noiembrie are și o altă semnificație, fiind ziua în care, în anul 2003, am pierdut primul militar căzut sub drapel, pe sublocotenentul (post-mortem) Iosif-Silviu FOGARAŞI, în Teatrul de Operaţii din Afganistan.

Alți 29 de eroi l-au urmat de atunci în sacrificiu, amintindu-ne tuturor cât de prețioasă este libertatea.

Gandul nostru plin de recunostinta se indreapta azi si catre familiile veteranilor nostri, fara al caror sprijin si sacrificiu neprecupetite, nu am putea fi astazi aceasta mare familie, respectata pe tot mapamondul.

Mulţumiri veteranilor de război din cel de-Al Doilea Război Mondial, care astăzi sunt modele pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă pe timpul războiului, pentru faptul că au trecut cu bine şi cu fruntea sus peste greutăţile vieţii.

Le suntem recunoscători pentru ceea ce fac în continuare pentru ţară.

Onoare si Patrie”, este mesajul transmis de președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor (foto).

Sursa foto: PSD Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.