UPDATE/ ACCIDENT cu ȘASE VICTIME, între care și un COPIL, în municipiul Arad (VIDEO)

UPDATE/ ACCIDENT cu ȘASE VICTIME, între care și un COPIL, în municipiul Arad (VIDEO)

Un accident a avut loc la orele prânzului pe strada Ștefan Augustin Doinaș din Arad.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, în urma evenimentului rutier au rezultat șase victime, între care și un copil. Două dintre victime au rămas blocate în mașină și au fost scoase de un echipaj de descarcerare al ISU Arad și predate echipajelor medicale.

Celelalte victime sunt evaluate din punct de vedere medical.

UPDATE 1: Toate victimele au ajuns la spital

Potrivit ISU Arad, toate cele şase persoane au fost transportate la spital. Acestea au suferit contuzii minore.

UPDATE 2: Cum s-a petrecut accidentul

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, „din primele cercetări la fața locului s-a stabilit că: astăzi, 2 martie 2020, în jurul orelor 12.40, un bărbat de 40 de ani, din Pâncota, a condus un autoturism pe strada Andrei Mureșanu și, ajungând la intersecția cu strada Ștefan Augustin Doinaș, nu a respectat semnificația indicatorului „Oprire” și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o arădeancă de 48 de ani. În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto şi a unei pasagere din autoturismul său, de asemenea au fost răniți ușor șoferul primului autoturism, un minor de 8 ani, o femeie de 40 de ani și un alt bărbat de 21 de ani, pasageri în prima mașină. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatelefiind negative. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

 

Foto: Alex Ilisie
Video: Daniel Pirvu

 

Cuvinte cheie

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.