Doi bărbaţi în vârstă de 20, respectiv 31 de ani și-au găsit sfârșitul într-un accident produs în noaptea de marți spre miercuri pe centura ocolitoare a orașului Drobeta Turnu Severin, iar alte șapte persoane, printre care și un copil au ajuns la spital.
Șoferul unui autoturism înmatriculat în Franţa, care circula pe DJ 607B, din Drobeta Turnu Severin către localitatea Brezniţa de Ocol, nu a acordat prioritate de trecere unui microbuz, cele două autovehicule ciocnindu-se violent. În urma impactului, autoturismul a fost aruncat la zeci de metri distanţă de locul accidentului. Doi dintre pasagerii autoturismului au decedat pe loc, trupurile lor fiind scoase dintre fiarele contorsionate, de către pompierii de la Descarcerare.
Alte două persoane din autoturism au fost transportate la spital cu răni grave, alături de cinci persoane din microbuz, între care un copil de şapte ani.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 24 de ani, avea o alcoolemie de 0,38 miligrame per litru alcool în aerul expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Lasă un comentariu