UPDATE/ Accident grav în județ: Două persoane rănite, după ce o mașină de teren s-a răsturnat într-un șanț

UPDATE/ Accident grav în județ: Două persoane rănite, după ce o mașină de teren s-a răsturnat într-un șanț

Două persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț.

Accidentul rutier a avut loc în această dimineață în localitatea Roșia Nouă. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, două persoane au fost rănite, una dintre victime fiind încarcerată.

La fața locului a intervint o autospecială de stingere și un modul descarcerare de la Garda nr. 2 de intervenție Birchis, cu patru salvatori. În sprijin s-a deplasat pentru asigurarea suportului medical o autospecială SMURD de la Birchis și o autospeciala de la Serviciul de Ambulanță Județean Săvârșin.

Update 1: „La locul accidentului a intervenit Garda nr. 2 Birchiș din cadrul Secției de Pompieri Bârzava cu o autospecială de stingere, un modul de descarcerare și 4 subofiteri. În sprijin au fost alocate o autospecială de la SMURD Birchis și o ammbulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean Săvârșin. La sosirea la locul accidentului au găsit două victime, un bărbat de aproximativ 60 de ani încarcerat, în stare gravă și o femeie de aproximativ 50 de ani, ieșită din autoturismul de teren, cu răni superficiale. Femeia a fost preluată de SMURD Birchiș și transportată la UPU. Bărbatul a fost descarcerat, predat inconștient echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Județean Săvârșin care a solicitat în sprijin echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă a Detașamentului de Pompieri Arad”, a declarat George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Conform primelor informații oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Arad, accidentul în care a fost implicată și o căruță a fost provocat de șoferul mașinii de teren căruia i s-ar fi făcut rău la volan.

Update 2: Șoferul a suferit un AVC

„La data de 25 octombrie, în jurul orei 09.10, pe DJ 707, pe raza localității Roșia Nouă, a avut loc un accident rutier. Un bărbat de 53 de ani a condus un autoturism de teren, i s-ar fi făcut rău în timpul mersului și a pierdut controlul asupra mașinii, lovindu-se de un cap de pod. Conform primelor constatări ale echipajului SMURD de la fata locului, bărbatul ar fi suferit un accident vascular cerebral. În urma evenimentului, șoferul și o femeie de 65 de ani, pasageră în autoturism, au fost răniți ușor, fiind transportați la spital. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Foto: ISU Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.