UPDATE/ ACCIDENT GRAV în municipiul Arad. O ambulanță a fost proiectată într-un stâlp (FOTO + VIDEO)

UPDATE/ ACCIDENT GRAV în municipiul Arad. O ambulanță a fost proiectată într-un stâlp (FOTO + VIDEO)

O ambulanță care transporta un pacient în stare critică a fost implicată, în această după-amiază, într-un grav accident de circulație, pe Calea Victoriei.

Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în calea ambulanței, deși aceasta se deplasa cu semnalele acustice și luminoase pornite, în urma impactului dintre cele două vehicule salvarea fiind proiectată într-un stâlp care a căzut peste ea.

„Ambulanța transporta un pacient în stare critică și, cu toate că avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, o mașină i-a intrat în față, ceea ce a dus la proiectarea mașinii noastre într-un stâlp care a căzut peste ea. Membrii echipajului medical au fost răniți, la prima vedere fiind vorba despre politraumatisme. De altfel, asistenta de pe ambulanță a fost transportată deja la Urgențe, alături, desigur, de pacientul care se afla în mașina avariată”, a declarat pentru NewsAr.ro, dr. Maria Nicoară, managerul general al Serviciului de Ambulanță Județean Arad.

UPDATE/ „Astăzi, în jurul orei 11.50, în circumstanțe care urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un eveniment rutier pe Calea Victoriei. Un autoturism condus de un arădean de 33 de ani a intrat în coliziune cu o ambulanță condusă de un bărbat de 46 de ani, din Arad, care se deplasa cu semnalele luminoase în funcțiune. În urma impactului, o asistentă a fost transportată la spital, în vederea evaluării stării sale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că nici unul dintre conducătorii auto nu consumase alcool. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.