ACCIDENT GRAV pe DN 7, în județul Arad. Trei VICTIME. UPDATE: Trafic blocat (FOTO)

ACCIDENT GRAV pe DN 7, în județul Arad. Trei VICTIME. UPDATE: Trafic blocat (FOTO)

Un grav accident de circulație a avut loc în această dimineață pe DN 7 în județul Arad, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

Potrivit primelor informații, evenimentul rutier a avut loc între localitățile Pecica și Nădlac.

În accident au fost implicate două autoturisme. Potrivit ISU Arad, în urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care una prinsă între fiarele contorsionate ale unei mașini.

UPDATE 1: Circulația, oprită pe ambele sensuri
Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulația rutieră a oprită pe ambele sensuri.

UPDATE 2: Accidentul a fost provocat de un tânăr de 21 de ani

„În dimineața zilei de 1 februarie, în jurul orei 8, un tânăr de 21 de ani, din Nădlac, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 7, dinspre Nădlac spre Arad, la km. 571+700m, a pătruns pe sensul opus de mers, Intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Arad. În urma impactului au fost transportați la spital conducătorul primului autoturism și un pasager din același vehicul, în vederea acordării de îngrijri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Foto: ISU Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.