UPDATE/ Accident GRAV pe DN7 cu opt VICTIME, dintre care patru COPII (FOTO)

UPDATE/ Accident GRAV pe DN7 cu opt VICTIME, dintre care patru COPII (FOTO)

Un grav accident rutier în care au fost implicate opt persoane, dintre care patru copii de 2, 3, 8 și 11 ani, a avut loc în jurul orei 15.20 pe Drumul Național 7.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, accidentul rutier a avut loc la intrarea în localitatea Toc dinspre Săvârșin.

ISU Arad a alocat forțe de intervenție de la mai multe subunități: un echipaj SMURD de la Garda nr. 1 Bârzava, un echipaj SMURD de la Garda nr. 2 Birchiș, o autospecială de descarcerare de la Garda nr.1 Bârzava, o autospecială de primă intervenție și comandă, un ofițer și nouă subofițeri și elicopterul SMURD. De asemenea, la fața locului Serviciul de Ambulanță Județean a trimis două ambulanțe.

În accident au fost implicate opt persoane, toate într-o singură mașină. Este vorba despre patru adulți și patru copii de 2, 3, 8 și 11 ani.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că o femeie de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, dinspre Deva spre Arad, pe raza localității Toc, pe fondul oboselii a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, mașina condusă de aceasta intrând într-un stâlp aflat în afara părții carosabile. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea ușoară a 7 persoane, 3 adulți și 4 minori de 2, 3, 8 si 11 ani și rănirea gravă a unui bărbat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

UPDATE

Toate cele opt victime au fost transportate la spital, una dintre acestea, respectiv o fetiță, a fost preluată de elicopterul SMURD.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.