Accident grav pe un drum din județul Arad. Una dintre victime, preluată de elicopterul SMURD

Accident grav pe un drum din județul Arad. Una dintre victime, preluată de elicopterul SMURD

Doi șoferi au fost răniți într-un accident ce a avut loc luni, în jurul prânzului, pe un drum din județul Arad.

Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că la data de 27 noiembrie, în jurul orei 13, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier.

Accidentul a avut loc între localitățile Vinga și Mănăștur, în acesta fiind implicate un autoturism și o autoutilitară.

„Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 22 de ani, din Vinga, în timp ce conducea un autoturism pe D.C. 98, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 35 de ani, tot din Vinga. În urma impactului a rezultat rănirea celor doi șoferi auto care au fost transportați la spital. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciun conducător auto nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului a fost solicitat și elicopterul SMURD. De asemenea, in sprijinul pompierilor arădeni au intervenit și pompierii voluntari ai SVSU Vinga și Mailat.

„În urma accidentului au rezultat două victime, printre care una încarcerată. Este vorba despre doi bărbați în vârstă de 19, respectiv 35 de ani, șoferii celor două vehicule. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, ulterior aceasta fiind preluată de către echipajul medical al elicopterului SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Bărbatul în vârstă de 19 ani era conștient și cooperant, prezentând un traumatism la nivelul membrelor inferioare.  Cea de-a doua victimă, bărbatul în vârstă de 35 de ani, a fost evaluat medical la locul evenimentului și transportat la spital de către echipajul medical SMURD, fiind conștient și cooperant. Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

Sursa foto: ISU Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.