Un bărbat în vârstă de 47 de ani a murit după ce a fost accidentat grav de un autoturism.
S-a întâmplat în această dimineaţă, la Şagu, în jurul orei 7,30.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, un bărbat de 67 de ani, din Șagu, a condus un autoturism pe DJ 682 A în afara localitătii respective, la 500 m de la coborârea de pe pasajul peste autostradă, pe sensul de mers Șagu – Cruceni, unde a surprins și accidentat grav un bărbat de 47 de ani, din aceeaşi localitate, care, în calitate de pieton, se deplasa pe marginea părții carosabile, în același sens de mers.
„În urma evenimentului pietonul a fost accidentat grav, fiind transportat la UPU Arad, unde a decedat în urma rănilor suferite. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, mai arată IPJ Arad.
Foto: Arhiva (rol lustrativ)
Lasă un comentariu