ACCIDENT rutier la intrare în Arad (UPDATE + FOTO)

ACCIDENT rutier la intrare în Arad (UPDATE + FOTO)

Un accident rutier a avut loc în această după-amiază pe drumul Arad – Oradea, în apropierea Cartierului Verde, informează Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Arad.

Potrivit primelor informații, este vorba despre o coliziune între o mașină și un TIR.

În urma impactului, o persoană a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale mașinii, pentru scoaterea ei intervenind un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

Traficul rutier a fost parțial blocat, circulându-se alternativ pe un singur sens.

UPDATE: Victima, transportată la spital

„În urma accidentului rutier a rezultat o victimă, conducătoarea autoturismului, o femeie în vârstă de 50 ani. Pompierii militari arădeni au acționat pentru deblocarea victimei din autoturism, aceasta fiind conștientă și cooperantă. Echipajul medical SAJ îi acordă acesteia îngrijiri medicale la locul evenimentului. Șoferul autotrenului nu a necesitat îngrijiri medicale. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare”, transmite ISU Arad.

Foto: ISU Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.