Accident stupid la Festivalul Berii. O fată a fost rănită

Accident stupid la Festivalul Berii. O fată a fost rănită

O fată a fost rănită, sâmbătă seara, la Festivalul Berii, în timp ce participa la un concert pe Ștrandul Neptun.

Tatăl fetei a postat pe o rețea de socializare o filmare cu momentul incidentului, în care se vede o altercație între trei tineri urcați pe o rulotă ce servea mâncare. Unul dintre cei trei tineri este împins, moment în care cade peste fată.

Polițiștii arădeni au reușit să-l identifice pe tânăr, urmând ca la finalul cercetărilor să se clarifice împrejurările producerii incidentului și să fie luate măsuri legale, dacă acestea se impun.

„La data de 2 iulie, polițiștii Secției 2 Micalaca s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Din primele cercetări, s-a stabilit că în noaptea de 1/2 iulie, în jurul orei 00:45, în timpul unui concert de pe Ștrandul «Neptun», o persoană de sex masculin ar fi căzut de pe o rulotă de tip fast-food, în cădere accidentând o altă persoană. Incidentul nu a fost sesizat după producere, astfel că persoana care a căzut a fost identificată în cursul acestei zile, fiind vorba de un tânăr, de 16 ani. Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor producerii incidentului și luarea măsurilor legale, dacă se impun”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

  1. Nu este nimic stupid, ci normal și previzibil, din moment ce o anumită etnie e lăsată să facă tot ce vrea, în această țară, de către majoritatea autorităților!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.