Alianța Creștin Liberală Arad reclamă, într-un comunicat de presă, faptul că PSD Arad încalcă legea oferind cetățenilor materiale neinscripționate, pe care Legea 370/2004 le cataloghează drept mită electorală.
„În ultimele zile, membri ai Partidului Social Democrat au distribuit cetățenilor ceasuri de mână, neinscripționate, alături de alte materiale de campanie inscripționate cu numele și/sau fotografia candidatului Victor Ponta. Conform Legii 370 din 20 septembrie 2004, acestea sunt catalogate ca fiind mită electorală și se pedepsesc ca atare”, precizează reprezentanţii ACL Arad.
„(1) Oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze ori să nu voteze un anumit candidat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Nu intră în categoria bunurilor prevăzute la alin. (1) bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice”, se arată în Legea 370/2004, art. 58.
Penibili! Mai iau niste voturi de la fraieri cu ceasurile lor de 2 lei!