ACS Crișul Chișineu – Criș pierde cu vecina de clasament, CSU Universitatea de Vest Timișoara

ACS Crișul Chișineu – Criș pierde cu vecina de clasament, CSU Universitatea de Vest Timișoara

Week-end nereușit pentru fetele de la Chișineu-Criș care au suferit o înfrângere oarecum neașteptată pe teren banățean: CSU Universitatea de Vest Timișoara a învins cu 32 – 26.

Etapa 17 din cadrul Campionatului Național de Handbal feminin, seria B, a fost fără noroc pentru singura echipă reprezentantă a județului nostru, ACS Crișul Chișineu-Criș.

Aceasta a fost învinsă când se aștepta mai puțin, ratând desprinderea în clasament dar având în continuare un meci mai puțin disputat.

„A fost un meci strâns și echilibrat până undeva prin minutul 52, apoi a urmat o serie de ratări, multe mingi trimise în barele porții, situație de care au profitat timișorencele și s-au desprins în ultimele 5 minute ale meciului. A lipsit concentrarea în momentele cheie, din grabă să recupereze, fetele au greșit mai mult. Un minus considerabil pentru noi a fost reprezentat de procentajul mic al portarilor. Trebuie să trecem repede peste această înfrângere și să privim spre următorul meci pe care îl jucăm acasă cu FC Argeș (24 februarie)”, a declarat antrenoarea Florica Boldor.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.