Acțiune de AMPLOARE a Poliției Rutiere. Ce se ÎNTÂMPLĂ pe șosele

Acțiune de AMPLOARE a Poliției Rutiere. Ce se ÎNTÂMPLĂ pe șosele

Poliția Rutieră și-a pus în funcție radarele încă de la primele ore ale zilei și le va menține active până la ora 24, în cadrul unei acțiuni care se desfășoară în 30 de state europene.

Acțiunea, menită să-i surprindă pe vitezomani, poartă numele de Speed Marathon și presupune punerea în funcțiune a tuturor aparatelor radar din statele participante, simultan, timp de 24 de ore.

În perioada 1 – 7 aprilie, polițiștii rutieri din toate statele Uniunii Europene acționeză simultan, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. Miercuri, 3 aprilie, între orele 00.00 – 24.00, se va derula acțiunea „Speed Marathon”, pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării vitezei.

„Astăzi, începând cu ora 13, polițiștii arădeni vor desfășura o acțiune în sistem integrat pe raza municipiului, pentru depistarea acelor participanți la trafic care nu respectă prevederile legale privind viteza de deplasare”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Controalele Poliţiilor Rutiere din Europa vizează respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor rutiere înregistrate pe fondul vitezei neadaptate condițiilor de drum și a celei excesive.

Acțiunea, coordonată de Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, se desfășoară în toată țara, pe drumurile publice, polițiștii rutieri fiind în teren pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislației în domeniu. Polițiștii vor folosi toate aparatele radar disponibile.

Activitatea are loc în cadrul săptămânii T.I.S.P.O.L. Speed (1 – 7 aprilie 2019).

Foto: Arhiva (rol ilustrativ)

  1. maratonul calitatii drumurilor pe cand ????

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.