Mai mulţi actori arădeni vor juca, în luna noiembrie, două spectacole în fața publicului din străinătate.
Spectacolul „Orașul nostru”, în regia lui Cristian Ban, va fi prezent la Dortmund, în 25 noiembrie, în cadrul întâlnirilor anuale cu publicul românesc din Germania. „Prezența noastră la Dortmund, cu spectacole pe care le jucăm în fața publicului românesc, este deja o tradiție. De aproape jumătate de deceniu actorii arădeni aduc în fața publicului din Germania cele mai noi și mai de suces producții teatrale. Spectacole pe care le așteaptă cu nerăbdare căci, putem să spunem fără să greșim, că avem deja un public al nostru la Dortmund”, a declarat Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Subotica, în Serbia, este următoarea destinație teatrală bifată de actorii arădeni în luna noiembrie. Andrei Elek și Carmen Vlaga Bogdan sunt actorii care vor fi prezenți, alături de colegii lor de la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely” din Timișoara și de la Teatrul Național din Sombor, pe scena Festivalului Internațional „Desiré Central Station”, organizat de Teatrul Dezső Kosztolányi. Ei vor juca în spectacolul „Exit”, producție semnată de Árpád Schilling. Reprezentația este programată pe 28 noiembrie, la ora locală 19.
Lasă un comentariu