ACUZE GRAVE: „Apariția pestei porcine africane în Arad, orașul administrat de Falcă, unde porcii, caii, oile și alte animale zburdă în voie, nu e întâmplătoare”

ACUZE GRAVE: „Apariția pestei porcine africane în Arad, orașul administrat de Falcă, unde porcii, caii, oile și alte animale zburdă în voie, nu e întâmplătoare”

Mihai Fifor, senator al PSD Arad, atrage atenția într-o postare pe Facebook, că nu s-ar fi ajuns la situaţia critică de apariţie a unui focar de pestă porcină africană la Arad, dacă autoritățile locale și-ar fi făcut datoria.

Senatorul susține că nu trebuia să se permită ca oraşul să devină un câmp deschis unde porci, oi, cai și alte animale zburdă în voie.

„Știu ce eforturi supra-omenești a făcut Guvernul României pentru a împiedica răspândirea pestei porcine africane în țară și pentru a veni în sprijinul celor afectați. În calitatea pe care am avut-o, de ministru al Apărării Naționale, alături de ceilalți colegi din cabinet, am fost direct implicat în acest proces. Cu toate că există planuri pentru combaterea pestei porcine africane elaborate de Comitetul național pentru combaterea bolilor, cu responsabilități clare pentru fiecare instituție, constat că apariția focarului de la Arad demonstrează că instituțiile au tratat prea lejer această problemă. Nu este admisibil ca o persoană fizică să desfășoare la scară largă activități de intermediere și comerț cu porci, mai ales în contextul apariției bolii în România, și nimeni să nu se sesizeze. Și asta în mijlocul unui oraș ca Aradul unde chiar legea interzice creșterea și deținerea la scară industrială a porcilor în gospodăriile populației. Evident, este vorba și despre inconștiența cetățenilor care au văzut și au tolerat situația, în loc să reclame autorităților că s-a încălcat legea și există potențialul apariției bolii în Arad”, a declarat Mihai Fifor.

Fostul ministru al Apărării Naționale a ținut să tragă atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă pesta porcină africană.

„Această boală, pesta porcină africană, nu este un moft al cuiva. State de talia Franței sau Spaniei au avut nevoie de decenii pentru a eradica pesta porcină africană, pentru care nu există leac. Nu ne putem juca cu astfel de situații. Fac apel la cetățeni să se implice și să reclame orice potențial caz de genul celui de acum, pentru a preveni apariția de noi focare. Iar instituțiile, Direcția sanitar-veterinară, Garda de Mediu, Poliția, Jandarmeria, ISU și, mai ales Poliția Locală trebuie să acționeze conform prerogativelor lor pentru aplicarea planurilor de intervenție stabilite de Comitetul național pentru combaterea bolilor și structurile acestuia din teritoriu. Aradul, sub oblăduirea echipei primarului Falcă, a ajuns un fel de maidan pe care animalele zburdă în voie, fie că e vorba de cai, oi sau porci. Ar fi cazul ca măcar acum administrația să se trezască și să înceapă să își facă datoria, nu doar să se gândească cum să arunce banii publici pe campanii de imagine destinate întâi-stătorilor urbei”, a declarat senatorul social-democrat, Mihai Fifor.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.