Administraţia locală dă semne că ar putea face concesii, la presiunea agenţilor economici de la Ştrandul Neptun

La iniţiativa consilierului municipal PNL Florin Galiş, la Ştrandul Neptun a avut loc astăzi o dezbatere la care au luat parte peste 30 de persoane – comercianţi, consilieri municipali, reprezentanţi ai municipalităţii, inclusiv primarul Gheorghe Falcă.

Cei prezenţi au analizat posibilitatea deblocării zonei din ştrand în care îşi desfăşoară activitatea majoritatea agenţilor economici şi modalităţile de atragere a arădenilor, în special a celor tineri. Printre soluţiile avansate au fost eliminarea tarifelor de intrare în zona comercială, seara, sau stabilirea unei taxe modice.

De asemenea, a fost analizată posibilitatea externalizării gestiunii şi administrării ştrandului către o societate a Primariei, fie că este Recons sau altă societate nouă.

Comercianţii au ridicat problemele cu care se confruntă în mod uzual: accesul clienţilor în timpul serii sau la evenimente proprii, eliminarea taxării în extrasezon, plata diferenţiată pentru parcarea maşinilor în funcţie de perioada zilei, abonamente flexibile etc. Nu în ultimul rând, a fost menţionată necesitatea iniţierii unor evenimente, poate chiar săptămânale, care să anime activitatea ştrandului. Vis-a-vis de solicitările comercianţilor, Primaria şi-a expus propria viziune legată de investiţii: pasarele, bazine şi aşa mai departe.

„Am iniţiat această dezbatere pentru că o astfel de discuţie era imperios necesară în condiţiile în care se pune problema transferării administrării activităţii şi demararea sezonului estival. Sunt probleme cunoscute sau mai puţin cunoscute dar care trebuie să aibă o soluţie pentru a readuce arădenii la ştrand. Eu cred că doar o dezbatere sinceră între comercianţi şi administraţia locală poate debloca situaţia”, a declarat Florin Galiş.

Consilierul local municipal a mai adăugat că, în opinia sa, „ar fi mai bine ca în întreţinerea ştrandului să fie implicată şi Gospodărirea Comunală, pentru spaţiile verzi”, cu care primarul Falcă a fost de acord.

Citeşte şi:
FOCAR DE INFECŢIE la Ştrandul Neptun. VEZI cum arată zona fostelor cluburi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

  1. pai sigur ca face concesii acum ca n u-l doare gura mai ales ca e in campanie elctorala

    Raspunde
  2. Si uite asa, usor,usor , Galis distrugatorul (liberalismului in Arad)se apropie de functia de viceprimar , asta e rasplata promisa de Falcao , iar ca sa o primeasca Galis o sa transfere date si voturi pentru PMP (Udrea)

    Raspunde
  3. Lasa-l sa viseze pe acest Iuda inca liberal.sfarsitul lui politic e aproape, Balcea soferul ii sufla in ceafa ,ha ha ha …bisth

    Raspunde
  4. Da,de ce santeti invidiosi voi pe realizarile politice a d-nului Galis ? si de ce il aduceti in discutie pe acest agramila numit Balcea cand Florin e cu 10clase peste el ? In loc sa ii multumeasca ca la facut mare consilier municipal si sefut pe la PNL asta il sapa la greu, potoleste-te mai pastranac , Galis este o nuca tare si o sa ramai fara dinti.

    Raspunde
  5. Fratica revino-ti , realizari politice,nuca tare etc,, sigur tu vorbesti de altcineva , Papagalis nu e decat un ipocrit si un pupincurist falchist . Asa ca foarte bine ar face liberali daca l-ar tranti pe dalmatian.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.