Adolescent de 16 ani, reținut de polițiști pentru tâlhărie

Adolescent de 16 ani, reținut de polițiști pentru tâlhărie

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru tâlhărie.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale cercetează un tânăr de 16 ani, din localitatea Almaș, care, în noaptea de 21/22 iunie a.c., aflându-se pe raza municipiului, ar fi deposedat prin violență o femeie de un telefon mobil, după care ar fi fugit într-o direcție necunoscută. Acesta a fost depistat de polițiștii Biroului de Ordine Publică, împreună cu un echipaj al Poliției Locale, în Piața Catedralei, după ce ar fi comercializat telefonul pentru suma de 50 de lei.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Telefonul mobil a fost returnat proprietarei.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.