Adrian Todor, despre Glad Varga: „Nu poate scăpa de sub influența malefică a șefului Falcă”

Adrian Todor, despre Glad Varga: „Nu poate scăpa de sub influența malefică a șefului Falcă”

Deputatul PNL Arad Glad Varga încearcă să-și construiască o imagine de politician „altfel“, numai că influența nefastă pe care președintele Gheorghe Falcă o are asupra sa zădărnicește aceste eforturi, este de părere colegul său social democrat deputatul Adrian Todor.

„Glad Varga ne anunța în urmă cu câteva zile că, «Noi, cei din PNL, dorim să facem opoziție constructivă în beneficiul românilor, nu să purtăm războaie și răfuieli politice». Dar în același timp, tot Glad Varga, atacă cu mânie proletară Avocatul Poporului, pentru simplul motiv că și-a exercitat un drept constituțional”, afirmă Todor.

„Opoziția domnului deputat Glad Varga pare desprinsă din legenda Meșterului Manole. Astăzi face opoziție constructivă, mâine demolează tot ce a construit cu o zi înainte. Observ că cei de la PNL nu au învățat nimic de pe urma votului din 11 decembrie 2016, când românii au taxat și acest limbaj dublu, specific defunctului PDL. Oamenii vor fapte, nu scandaluri, nu bețe-n roate, nu răfuieli personale. Domnul deputat Glad Varga pare o persoană de bună credință, dar nu poate scăpa de sub influența malefică a șefului Falcă, care, cu siguranță, are pretenția ca tânărul deputat să-i execute ordinele, din moment ce i-a asigurat un loc în Parlament. Altfel nu se explică diferențele dintre opoziția constructivă, în cazul eliminării impozitării pensiilor, și opoziția distructivă, în cazul exercitării unui drept constituțional de către Avocatul Poporului. O atitudine demnă de vechiul PDL, pentru că doar Traian Băsescu și vechiul PDL își permiteau să calce în picioare Justiția și Constituția României, să se amestece în deciziile unor instituții independente, să pună presiune pe judecători, pe procurori. De la un tânăr politician, un tânăr deputat, cetățenii așteaptă o cu totul altă atitudine, iar respectul față de lege ar fi un început bun“, a declarat deputatul Adrian Todor.

  1. Alooo cum mai stai cu codurile ? E mândru căprar de tone , că noi alegătorii jubilăm. Ați votat Codul lui Da Vinci ???

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.