Adrian Todor: Falcă ar trebui să demisioneze, pentru că a blocat amplasarea monumentului Marii Uniri, fapt ce reiese din acte oficiale

Adrian Todor: Falcă ar trebui să demisioneze, pentru că a blocat amplasarea monumentului Marii Uniri, fapt ce reiese din acte oficiale

Deputatul social-democrat, Adrian Todor, susține că primarul Gheorghe Falcă a făcut tot posibilul ca monumentul Marii Uniri, realizat din fondurile Ministerului Culturii, să nu fie amplasat la Arad în An Centenar.

Acest lucru reiese, spune el, din actele oficiale, primarul Falcă refuzând să pună terenul destinat monumentului la dispoziția Ministerului Culturii, deși s-a solicitat acest lucru încă de la începutul lunii septembrie, printr-o adresă oficială, care se găsește aici: Adresă Ministerul Culturii

Abia acum, după ce a trecut 1 Decembrie, Gheorghe Falcă propune Consiliului Local Municipal Arad acordarea dreptului de superficie cu titlu gratuit Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale asupra terenului situat în str. Corneliu Coposu, FN, înscris în CF nr. 350957 Arad, unde urmează să fie amplasat monumentul Marii Uniri.

„Este incredibilă atitudinea antiromânească pe care a avut-o primarul Gheorghe Falcă, cel care a făcut tot posibilul ca Aradul să nu aibă un monument al Marii Uniri. Abia după 1 Decembrie, primarul Falcă binevoiește să ceară Consiliului Local Muncipal Arad să pună la dispoziția Ministerului Culturii terenul pentru amplasarea monumentului Marii Uniri, deși ministerul a cerut acest lucru încă din 7 septembrie. În aproape trei luni, monumentul ar fi fost cu siguranță ridicat, iar Aradul întâmpina Centenarul cum se cuvine. Ceea ce am anunțat cu alte ocazii se adeverește încă o dată: Gheorghe Falcă disprețuiește tot ceea ce este legat de istoria acestui oraș, îi disprețuiește pe arădeni, îi disprețuiește pe cei care au condus de-a lungul timpului Aradul, pe cei care l-au transformat în Capitala Politică a Marii Uniri, oameni de o înaltă ținută morală și spirituală, la nivelul cărora actualul primar nu se va putea ridica niciodată”, spune Adrian Todor, deputat al PSD Arad.

„Este păcat că orașul a ajuns pe mâinile unui om care calcă în picioare tot ce ține de istorie, de tradiții, tot ce e important pentru arădeni. Iar mai nou, calcă în picioare tot ce este românesc, probabil și din dorința de a primi voturile promise din partea aliaților săi de la UDMR. În mediile politice, s-a auzit de multă vreme despre târgul dintre Falcă și colegii săi de la UDMR, cărora le-a promis că nu va amplasa acest monument până la 1 Decembrie 2018. N-am crezut vreodată că un politician român, mai ales unul care se bate cu pumnul în piept că vine din Țara Moților, poate apela la astfel de gesturi, pentru câteva voturi în plus, pentru un pumn de arginți pe care-i va primi ca europarlamentar. Dar după ce am văzut luna trecută în Parlamentul European votul liberalilor împotriva propriei țări, nimic nu mă mai miră, ba din contră, am ajuns la concluzia că cei de la PNL și-au făcut un scop în sine de a lupta împotriva României și a românilor“, declară Adrian Todor.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.