Adrian Todor: „Falcă a intrat în istorie drept groparul sportului arădean”

Adrian Todor: „Falcă a intrat în istorie drept groparul sportului arădean”

Deputatul arădean Adrian Todor este indignat de poziţia primarului Gheorghe Falcă și spune că îi atacă disperat pe parlamentarii PSD. Primarul, încearcă să dea vina, pentru eşecul înregistrat de ridicarea stadionului „Francisc Neuman”, pe social-democraţi, susține Todor.

„Tupeul lui Gheorghe Falcă atinge cote alarmante. Nereuşitele pe care le înregistrează, din punct de vedere administrativ încearcă să le arunce pe umerii Guvernului PSD. Îi reamintesc lui Gheorghe Falcă faptul că Guvernul PSD a alocat judeţului Arad cu 85 de milioane de lei mai mult decât Guvernul Cioloş, prin Bugetul de Stat pe anul în curs. De asemenea, municipiul Arad a primit cu 40 de milioane de lei mai mult decât în urmă cu un an, atunci când la conducerea României se afla un guvern apropiat de PNL (Guvernul Zero). Gheorghe Falcă şi-a câştigat «renumele» de gropar al sportului arădean. Lucrările la stadionul UTA şi la bazinul de polo trebuiau finalizate de ceva vreme, însă incompetenţa şi-a spus şi de această dată cuvântul. Banii, la aceste două obiective, nu pot fi alocaţi din cauză că lucrările sunt întârziate, iar acest aspect nu ţine de Guvern, aşa cum vrea Falcă să îi prostească pe arădeni”, susține Adrian Todor.

„Probleme serioase există şi la baza sportivă de pe Câmpul Liniştii, acolo unde vorbim despre chestiuni de ordin penal. Mai mult, chiar ieri, în şedinţa de consiliu local, Falcă şi PNL au decis să taie 2 milioane de lei de la această investiţie pe care nu reuşeşte să o termine. Presa a dezvăluit că studiul de fezabilitate a fost întocmit peste CF-ul unui proprietar, lucru ce arată amatorismul şi penalul situaţiei în care se află Gheorghe Falcă. Acesta s-a remarcat, în cei 13 ani în care a condus destinele Aradului, prin demolarea a trei stadioane de fotbal. În locul lor a pus hypermarket-uri şi un mall. Nu degeba, la partidele de fotbal ale UTA-ei, suporterii arădeni îl apostrofează pe Falcă, nu PSD-ul sau pe mine. Din păcate, interesele personale au fost cele care l-au mânat în luptă pe actualul primar al Aradului, nicidecum interesele arădenilor. S-a supărat atunci când i-am spus că acţiunile întreprinse de el sunt cazuri pentru DNA, la fel cum este şi acest caz al bazei sportive de pe Câmpul Liniştii. Am mai spus-o şi o repet: DNA trebuie să se sesizeze în legătură cu matrapazlâcurile făcute de Gheorghe Falcă”, a declarat deputatul PSD Adrian Todor.

 

  1. petre bucuresti 11 iulie, 2017, 11:54 am

    pana sa se autosesizeze DNA -ul mai bine ii faci voi plangere veniticului asta!

    Raspunde
  2. da de cand guverneaza psd au diparut foarte multe echipe de diverse discipline sportive ca si multe baze si cluburi sportive din toata tara

    Raspunde
  3. craiova a primit bani pentru stadion iar aradul pentru stadion si pasaje nu primeste nimic ce fac parlamentarii psd

    Raspunde
  4. Buna ziua,

    Au fost desfiintate stadioanele de fotbal pentru construirea de super/hipermarketuri.
    Intrebarea este cui foloseste. Capitalului straini sau producatorilori autohtoni. Sunt oameni specializati pentru apreciere. Daca eram in locul lui in orice caz nu desfiintalm aceste locatii. Mai bineb un parc decat un supermarket.

    Raspunde
  5. prin maretul program de guvernare psd ne va duce la faliment in curand nu vor mai fi bani de pensii salarii,iar preturile se vor scumpi enorm

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.