Adrian Todor: Guvernul României adoptă măsuri prin care sancționează lăcomia bancară sau cea a multinaționalelor

Adrian Todor: Guvernul României adoptă măsuri prin care sancționează lăcomia bancară sau cea a multinaționalelor

Deputatul social-demcrat Adrian Todor susține că președintele Klaus Iohannis și PNL ar trebui să fie îngrijorați de soarta de soarta românilor, nu de cea a băncilor și multinaționalelor.

Guvernul României adoptă o serie de măsuri prin care sancționează lăcomia bancară sau cea a multinaționalelor și în același timp protejează interesele românilor. În loc să aplaude această inițiativă, președintele Klaus Iohannis și cei de la PNL au ales să se poziționeze de partea băncilor și a multinaționalelor, în detrimentul cetățenilor, spune Todor.

 „În ultimii doi ani, băncile s-au jucat cu economiile românilor, iar prin intermediul ROBOR, au determinat creșterea dobânzilor bancare, implicit luând mai mulți bani din buzunarele cetățenilor care au credite. Pentru stăvilirea acestui fenomen și în interesul cetățenilor, guvernul instituie taxa pe lăcomia bancară, de la 1 ianuarie 2019!  O altă măsură importantă este plafonarea pe trei ani a prețului la gaze. Având în vedere creșterile necontrolate a prețurilor, fără nicio justificare în realitatea economică, Guvernul a decis plafonarea prețului la gaze naturale livrat către populație. Astfel de la 1 ianuarie 2018, până pe 31 decembrie 2021, prețul la producător pentru gazul livrat populației va fi de maxim 68 lei/MWh. Același lucru se va întâmpla și la curentul electric.  De asemenea, guvernul ia o serie de măsuri pentru absorbția fondurilor europene, prin simplificarea procedurilor de achizții publice”, declară Adrian Todor.

„Din păcate, constatăm că președintele Iohannis și cei de la PNL încearcă să-i protejeze pe cei care fură bogăţiile României şi banii românilor. Ordonanţa la care face referire Iohannis nu măreşte nici o taxă şi nici un impozit care să-i afecteze pe români ori pe investitorii cinstiţi şi corecţi! Ba din contră, vor ajuta la diminuarea ratelor la credite și în același timp va face ca profiturile companiilor multinaționale să fie impozitate în România, așa cum e corect. În decembrie 2016, când am venit la guvernare, am promis că vom face ca toate creșterile economice să fie resimțite în buzunarul românilor și ne ținem de această promisiune, chiar cu riscul de a deranja băncile străine și multinaționalele pentru soarta cărora Iohannis e atât de îngrijorat“, spune deputatul PSD Arad Adrian Todor. 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.