Adrian Todor: Micii producători arădeni dar și vizitatorii unor PIEȚE vor avea de plătit sume mai mari, chiar DUBLE!

Adrian Todor: Micii producători arădeni dar și vizitatorii unor PIEȚE vor avea de plătit sume mai mari, chiar DUBLE!

Primăria Arad a afișat la transparență un proiect de hotărâre care vizează majorarea tarifelor pentru serviciile prestate de SC Târguri Oboare și Piețe.

Deputatul social-democrat Adrian Todor susține că, dacă acest proiect va fi votat de „mașinăria“ PNL din Consiliul Local Municipal Arad, micii producători arădeni, dar și vizitatorii unor piețe vor avea de plătit sume mai mari, chiar duble, cum ar fi pentru intrarea în Piața Bazar – Obor.

„Primăria Arad are la dispoziție zeci de milioane de euro, din excedentul bugetar, dar cu toate acestea, primarul caută în permanență să pună noi biruri pe spatele arădenilor. Lună de lună aflăm că administrația Falcă mărește câte-un bir. Numai anul acesta s-au majorat taxele și impozitele locale, apoi tarifele la transportul în comun, nu mai vorbim de prețul la apă, care crește într-un an cât Făt-Frumos în șapte. Acum a venit rândul tarifelor practicate de SC TOP să crească nejustificat de mult, în condițiile în care societatea are suficiente surse de venit, astfel încât să-și desfășoare activitatea fără probleme, ba mai mult, chiar să ofere salarii grase clientelei de partid”, declară Todor.

„Prin proiectul de hotărâre propus de primarul Gheorghe Falcă vor fi afectați atât micii producători, care și așa supraviețuiesc cu greu, din cauza nenumăratelor supermarketuri care au împânzit Aradul, dar și arădenii care vizitează piețele unde se taxează intrarea și care vor trebui să plătească dublu pentru bilet. De exemplu, pentru piața Bazar-Obor, dacă până acum plăteai un leu pentru intrare, plus un leu pentru animalul de companie, acum plătește câte doi lei pentru fiecare. Cresc și tarifele pentru închirierea meselor în piețe, pentru ocuparea platoului, pentru autovehiculele cu care intră producătorii în piața Obor și multe alte tarife vor crește, inclusiv cel de WC. Primarul Gheorghe Falcă ne demonstrează încă o dată că are o ură viscerală față de tot ceea ce înseamnă Arad și arădean. Altfel nu se explică dorința permanentă de a mai distruge un stadion, un parc, un simbol al Aradului și de a pune în permanență noi taxe, impozite, de a crește tarifele fără nicio remușcare, când știe bine că nici Primăria Arad, cu zeci de milioane de euro excedent, nici SC TOP, care hrănește zeci de guri liberale lună de lună, nu au nevoie de acești bani în plus“, spune deputatul social-democrat de Arad, Adrian Todor.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.