Adrian Todor, deputat al PSD Arad, susține că deciziile guvernului din ultimii doi ani și jumătate au condus la dezvoltarea sectorului industrial.
Reducerea fiscalităţii, ajutoarele de stat pentru investiţiile de interes naţional, facilităţile acordate antreprenorilor şi ajutoarele de start-up, sunt măsurile prin care guvernarea PSD a reuşit să revigoreze un sector care înregistrase un regres major, spune Todor.
„Cifrele anunţate de INS ne arată că nu există pericolul recesiunii în acest domeniu, aşa cum încearcă să ne păcălească preşedintele Iohannis şi Alianţa Austerităţii PNL şi USR – Plus. În primele cinci luni din 2019, cifra de afaceri din industrie, piaţa internă şi piaţa externă, a crescut cu 7,5% față de același interval din anul precedent. În aceeaşi perioadă, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut față de anul trecut cu 11,2% în industria bunurilor intermediare, cu 6,4% în industria bunurilor de uz curent şi cu 4,1% în industria bunurilor de folosinţă îndelungată. În acest moment, sectorul industrial este unul dintre principalele motoare de creștere economică care asigură României un avans mult superior mediei din statele Uniunii Europene”, afirmă deputatul.
„De asemenea, în luna mai 2019, producţia industrială a crescut faţă de luna precedentă cu 7,9%, iar cifra de afaceri din industrie a crescut atât față de luna precedentă cu 8,7%, cât și faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 7,6%. Sunt date oficiale, care nu pot fi contrazise de propaganda Iohannis-PNL-USR, care și-ar dori ca România să aibă rezultate cât mai proaste, din punct de vedere economic. Din fericire, măsurile guvernamentale luate de PSD-ALDE în ultimii doi ani și jumătate fac ca acest vis al opoziției conduse de Iohannis să nu devină realitate, iar situația economică să se îmbunătățească vizibil, de la an la an, spre disperarea celor din PNL, USR și PLUS“, declară Adrian Todor, deputat social-democrat arădean.
Lasă un comentariu