Adrian Todor (PSD): DOUĂ MILIOANE DE EURO, „TOCAȚI” pentru un AEROPORT NEFUNCŢIONAL

Adrian Todor (PSD): DOUĂ MILIOANE DE EURO, „TOCAȚI” pentru un AEROPORT NEFUNCŢIONAL

Vicepreşedintele PSD Arad, Adrian Todor acuză administraţia locală că a aruncat 2 milioane de euro pe Apa Sâmbetei, investindu-i în construirea unui terminal de pasageri nefuncţional. Acesta pune sub semnul îndoielii şi raţiunea contractului „fantomă” încheiat de Conducerea Consiliului Judeţean Arad cu operatorul aerian Join Airlines, care – în prezent – nu operează nicio cursă, nicăieri în lume.

„Anticipam că euforia preşedintelui interimar al CJA, Adrian Ţolea, este una nejustificată şi că totul nu este altceva decât un truc al dreptei de a lua ochii electoratului în precampanie. Treptat au început să apară şi reacţii în presă, cu privire la contractul de operare semnat în ianuarie între conducerea CJA şi operatorul aerian Join Airlines. Şi din nou se impun o serie de întrebări extrem de legitime. 

Ce tipuri de avioane vor opera cursele despre care ne tot povesteşte? Avem de-a face cu o firmă şi un contract fantomă? Să ne răspundă responsabil conducerea liberală a CJA care din nou vinde arădenilor baloane de săpun”, declară vicepreşedintele PSD Arad, Adrian Todor.

Social-democratul susţine că investiţia de două milioane de euro de la aeroport în construirea a 350 de metri pătraţi pentru aeronave şi 2000 de metri pătraţi pentru pasageri este una complet inutilă, în condiţiile în care exista, deja, un terminal de pasageri cu o pistă standard funcţională şi chiar posibilitatea de a opera zboruri în mod regulat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.