PSD Arad nu se va lăsa atras în jocul murdar de manipulare politică iniţiat de Gheorghe Falcă, se arată într-un comunicat de presă al PSD Arad. Social-democraţii afirmă că primarul vrea din nou să arunce în mod fals în braţele PSD dezastrul de la CET Arad, folosind tema în sens strict electoral din poziţia de şef de campanie al PNL.
„PSD Arad şi-a statuat clar poziţia publică faţă de problematica CET Arad, nu vom lăsa loc pentru manevre ilegale induse de administraţia locală. Pe deasupra am cerut în mod imperativ înfiinţarea unei comisii de anchetă menite să facă lumină în această gaură neagră devenită «puşculiţa de partid» a PDL-PNL, cu concursul lui Gheorghe Falcă şi a celor care îl ascultă orbeşte fără a se gândi la consecinţele legale. În mod tragic, din vina aceleiaşi administraţii iresponsabile Falcă, de doi ani de zile CET Arad funcţionează fără licenţă de furnizare a agentului termic iar preluarea doar în regim parţial a infrastructurii nu va conduce la demararea procedurilor de organizare a unei licitaţii în vederea obţinerii licenţei, după cum spune legea. PSD Arad a cerut astăzi, în şedinţă CLM iniţierea grabnică de consultări privind situaţia CET, cu toţi factorii responsabili, adică conducerea CET Arad, sindicate, administraţia locală şi primăria. Lucru care până la urmă s-a şi întîmplat după intervenţii nenumărate ale consilierilor social–democraţi, inclusiv a consilierului independent Marin Lupaş. În final, vice-primarul Bibarţ a acceptat ca acest dialog să aibă loc, iar consilierii s-au retras la discuţii în compania partenerilor mentionaţi. Consultările s-au dovedit pozitive iar PSD a acceptat să voteze proiectul, moment în care consilierii PNL au făcut un gest incalificabil, au părăsit sala iar şedinţa a trebuit suspendată. Am spus-o de atâtea ori, NU este o temă politică iar consilierii social-democraţi sunt aici doar pentru a face administraţie în slujba cetăţenilor Aradului. Acum se vede clar că şeful de campanie al PNL, Gheorghe Falcă a convocat această şedinţă doar pentru a obţine un capital politic în campanie şi nu din raţiuni de ordin administrativ. În faţa acestei sfidări la adresa arădenilor, PSD a solicitat în baza legii 215, cea care reglementează funcţionarea administraţiei publice locale, convocarea de către o treime din efectiv, a unei şedinţe extraordinare pentru reglementarea situaţiei CET. Nu ne vom lăsa intimidaţi de procedurile pur staliniste ale primarului, singurele noastre griji fiind legalitatea şi garanţia că arădenii nu vor rămâne în prag de iarnă fără căldură”, spune consilierul local social-democrat Adrian Todor.
Comandat de PSD Arad, Cod Unic de Identificare atribuit de AEP: 11160007
Procedurile lui Falca pot fi fasciste, naziste. Proceduri staliniste, leniniste pot avea cei de PSD.
E prea complicat?