Adrian Ţolea, despre amenda primită de CJA: „Vom contesta în instanţă decizia ANAP”

Adrian Ţolea, despre amenda primită de CJA: „Vom contesta în instanţă decizia ANAP”

Consiliul Judeţean Arad a reacţionat ca urmare a articolului publicat de noi în legătură cu amenda pe care Autoritatea Naţională de Achiziţii Publice a acordat-o instituţiei.

„În primul rând, amenda «URIAŞĂ» la care faceţi referire este de fapt amenda MINIMĂ prevăzută de lege. Şi, deoarece s-a plătit în mai puţin de 48 de ore, această amendă a fost înjumătăţită, adică 40.000 de lei. De asemenea, vom contesta în instanţă decizia Autorităţii Naţionale de Achiziţii Publice”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad.

„Doresc să mai fac unele precizări legate de anularea contractului de achiziţii pentru dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Articolul 14 alin (14) din Contractul de finanţare nr. 4.602/31.07.2014 încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Agenţia pentru Dezvoltare Vest şi UAT Judeţul Arad prevede: «OI/AM POR va suspenda plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar aferente contractului economic, pentru care există sesizări către DLAF, DNA sau ANI. Măsura de suspendare a plăţilor/rambursărilor urmează a fi aplicată până la pronunţarea acestor instituţii sau până la pronunţarea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei». Or, unul dintre ofertanţi este tocmai firma implicată în cazul de corupţie care îl vizează pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Arad. De altfel, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara a ridicat o serie de documente aferente procedurii de achiziţie mai sus menţionată în vederea soluţionării dosarului penal nr. 79/P/2015, existând suspiciunea că înţelegerea viza şi aceste achiziţii.

De asemenea, suspendarea plăţilor în condiţiile art. 14 (14) din Contractul de finanţare nr. 4.602/31.07.2014, coroborat cu lipsa prevederii sumei de 17.494.893,90 lei (fără TVA) în bugetul propriu al Consiliului Judeţean Arad sau în obiectivele finanţate din credit, au condus Autoritatea Contractantă, Consiliul Judeţean Arad, la imposibilitatea de a încheia contractul de achiziţie publică având ca obiect: Furnizare, instalare, punere în funcţiune şi instruire personal echipamente medicale aferente proiectului «Ambulatoriu integrat din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad – reabilitare/modernizare, dezvoltare şi echipare cu aparatură de specialitate», neavând asigurate sumele necesare derulării contractului.

Practic, prin anularea acestui contract, am oprit crearea unui prejudiciu. În plus, vom încadra această investiţie într-un alt proiect, pe un nou exerciţiu financiar, pentru ca Ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad să fie dotat corespunzător cu aparatură medicală”, a precizat Adrian Ţolea.

  1. De cand esti acolo minti incontinuu,in spital este saracie,nu sunt materiale sanitare si medicamente…ai numit cea mai slaba echipa de directori posibil.Macar taci nu mai iesi in presa cu subiecte din sanatate!!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.