Prim-vicepreședintele PNL Arad Adrian Țolea este de părere că cei trei ani de guvernare Ponta sunt echivalenți cu trei ani de dezastru. Țolea a explicat în cadrul unei conferințe de presă că, dincolo de aniversări inutile, cosmetizări politice și declarații trimfaliste, eșecurile guvernării Ponta pot fi contabilizate foarte ușor, dând totodată câteva exemple.
„Cei trei ani de guvernare Ponta nu au fost deloc trei ani de succes, așa cum vor cei din PSD să pară. Victor Ponta a introdus 42 de noi taxe și impozite. Perspectivele de dezvoltare și strategiile economice pe termen lung au lipsit, iar odată cu ele au lipsit și investițiile publice. Marile proiecte de infrastructură au fost blocate, iar România încă nu are o autostradă funcțională care să traverseze țara de la Est la Vest. Totodată, evaziunea fiscală a crescut amețitor, ajungând la 29% din PIB, dar gradul de colectare este destul de scăzut, undeva la 30%, țara noastră pierzând peste 10 miliarde de euro anual numai din TVA-ul necolectat. Sărăcia românilor s-a afundat în ultimii trei ani, iar acest lucru se reflectă și în puterea de cumpărare a familiilor, care a scăzut cu peste 8% în doar trei ani de guvernare Ponta. Potrivit INS, în 2014 venitul mediu pe gospodărie este de 2477 de lei, iar în 2012 era de 2475 de lei. Diferență de 2 lei, Guvern tot de doi lei. Tot sub Guvernul Ponta, micii întreprinzători au fost permanent descurajați prin impozite și impuneri fiscale suplimentare”, a declarat Țolea.
Lasă un comentariu