Executarea în stil mafiot, în plină stradă, a unui polițist și rănirea gravă a altuia, în județul Timiș, supun atenției nerespectarea angajamentelor asumate de Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia senatorul USR Adrian Wiener.
Acesta aminteşte că, în urma unor incidente din 2017, agenții de poliție au cerut mai multe dotări care să le asigure protecția, iar Poliția Română a anunțat că se află în proces de achiziție a unor echipamente care să ajungă la polițiștii din stradă, veste, căști sau sprayuri lacrimogene.
Este şi motivul pentru care senatorul arădean a adresat o interpelare ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, referitoare la demersurile asumate de minister pentru securizarea activității polițiștilor.
„La aproape doi ani de la anunțarea acestui plan de achiziții și de acțiune, la doi ani după promisiunile că siguranța polițiștilor va crește, un om al legii moare în misiune, împușcat în stradă de un interlop. Pentru aceasta, am solicitat doamnei ministru numărul și natura cazurilor de agresiuni împotriva agenților de poliție, în ultimele 24 de luni, stadiul achiziției vestelor și echipamentului promis, ce procent dintre angajații MAI beneficiază de o astfel de dotare, ce procent dintre angajații MAI a beneficiat în ultimele 24 de luni de programul de pregătire fizică și tactică? Din păcate, lipsa de profesionalism la nivelul conducerii MAI, dezinteresul față de siguranța angajaților și nu în ultimul rând a cetățenilor, nu este un caz singular. Actuala guvernare a ignorat constant investițiile, iar nota de plată este achitată, uneori în mod tragic, de cetățeni”, a declarat Adrian Wiener, senator al USR Arad.
Lasă un comentariu