La final de stagiune la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” se joacă… pe placul publicului. Asta pentru că spectatorii au fost cei care au ales care vor fi cele două spectacole (unul la sala mare și unul la sala Studio) care vor încheia stagiunea 2017-2018.
Astfel, în 23 iunie, de la ora 19, se joacă, în sala Studio; „Orașul nostru”, în regia lui Cristian Ban – spectacol clasat pe locul I în topul preferințelor voastre cu 47 de voturi. Același Cristian Ban semnează și spectacolul clasat pe locul II printre preferințele voastre. Este vorba despre spectacolul „Ai mei erau super!”. Clasamentul stabilit de spectatori încrie pe locul III spectacolul „Tatăl”, în regia lui Radu Iacoban, urmat de „Flori de mină” semnat regizoral de Ștefan Iordănescu și de „Complexitatea apartenenței” – regizat de Radu Nica.
Atunci când vorbim despre cele mai iubite spectacole jucate la sala mare, putem spune că spectatorii au fost… mai darnici. Și asta pentru că, pe primul loc, au plasat, cu același număr de voturi (40), două spectacole: „Don Juan se întoarce de la război” (regia Horia Suru) și „Disputa” (foto) (regia Vlad Massaci). Pe locul doi se plasează spectacolul „Take Ianke și Cadîr” (regia Laurian Oniga), urmat de „Geniul crimei” (regia Antonella Cornici) și „Exit” (un spectacol de Arpad Schilling).
Și pentru că spectatorului trebuie să i se dea ceea ce… a votat , actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” vor juca ambele spectacole clasate pe locul I, astfel: la final de stagiune 2017 – 2018, în 24 iunie, de la ora 19 – „Don Juan se întoarce de la război” (foto), iar în toamnă, în chiar deschiderea noii stagiuni: „Disputa”.
Lasă un comentariu