Arad găzduieşte, de joi până duminică, cel mai mare târg de agricultură, ambalaje și utilaje agricole din vestul României, Agromalim. Evenimentul, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, a ajuns la ediția a XXVII-a.
Deschiderea târgului este programată joi, 8 septembrie, de la ora 11, la Expo Arad Internațional.
„Este o continuitate care ne demonstrează potențialul Aradului în domeniul agricol, dar și faptul că la Camera de Comerț funcționează o echipă responsabilă, serioasă, capabilă să gestioneze evenimente de mare anvergură. Târgul acesta internațional este unul dintre cele mai mari din România, cu o foarte bună recunoaștere în mediile de specialitate din Europa. Aș dori să le mulțumesc și partenerilor noștri de la Romexpo, care ne-au susținut cu o parte din logistica acestui eveniment, punându-ne la dispoziție un spațiu expozițional exterior, cu care am adus un plus de imagine ediției din acest an a târgului. Le mulțumesc tuturor colegilor care au muncit pentru acest târg de mari proporții” – a declarat președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, Gheorghe Seculici.
La ediția din acest an a târgului Agromalim participă aproximativ 250 de firme, din care 61 sunt din străinătate (Ungaria, Italia, Austria, Georgia, Germania). Firmele participante expun pe o suprafață de 4.500 mp în interior (două pavilioane) și 30.000 mp în exterior.
„În cadrul târgului vor avea loc conferințe pe teme de actualitate pentru domeniul agricol susținute de USAMVB «Regele Mihai I al României» din Timișoara și ACO Păstorul Crișana – Filiala Arad, Vet Farm Boutique și Servicii Publice. Din tematică aș aminti prevederile Noii Politici Agricole Comune pentru perioada 2014 – 2020; Provocări pentru fermieri; Biohumusul – ingrășământ ecologic complex; Utilizarea inputurilor biologice la cultura tomatelor în seră; Ce trebuie să știe fermierul român despre agricultura de precizie, agricultura viitorului; Programe de prevenție și tratamente în cele mai des întâlnite boli din fermele de ovine”, a declarat Cimi Enache, managerul târgului.
Premiera în acest an la Agromalim o reprezintă demonstrațiile în câmp, lucrări agricole de preclucrare a solului cu tehnologii convenționale, minim de lucrări de semănat direct. Un premiu voucher 1000 Euro, oferit de IASEN GARDEN, va fi tras la sorți printre participanții la demonstrații. Curse regulate de microbuz vor face legătura între Expo Arad și spațiul pentru demonstrații, aflat la o distanță de 800 de metri.
În premieră, vor fi concursuri de îndemânare în conducerea tractorului. Vor fi premiate cele mai reușite exemplare de animale și va fi decernat Trofeul Miss Arad. Anul acesta, și această zonă va fi mai dezvoltată decât în anii precedenți. În zona de alimentație publică vizitatorilor le vor fi oferite mancăruri tradiționale, dulciuri, brânzeturi, clătite, înghețată, gogoși etc.
Închiderea târgului Agromalim 2016 va avea loc duminică, 11 septembrie, la ora 16.
Lasă un comentariu