Ai bancnote de 10 lei în portofel? Dacă le-ai primit rest zilele trecute, uită-te să vezi dacă nu sunt FALSE!

Ai bancnote de 10 lei în portofel? Dacă le-ai primit rest zilele trecute, uită-te să vezi dacă nu sunt FALSE!

Dacă aveți în portofel bancnote de 10 lei, primite rest zilele trecute, verificați să vedeți dacă nu cumva sunt false. Pe piața din România este invazie de bani falși, susțin unii comercianți. Sunt atât de bine făcuți încât trebuie să fii foarte atent ca să îţi dai seama că sunt falși.

Iar dacă nu ai la îndemână o bancnotă bună pentru comparaţie, şansele să scapi nepăcălit sunt extrem de mici.

În Centrul Vechi din Capitală, până nu demult, se plasau în special bancnote mari, de 100 şi 200 de lei. Metoda era simplă. De cele mai multe ori cei care plasau bancnotele false erau romi, care apăreau dimineaţa, la ora deschiderii localurilor din Centrul Vechi, cereau o sticlă de băutură fină şi plăteau cu bancnote mari, false. Luau sticla, luau restul şi plecau.

De ceva timp, însă, plasatorii nu mai folosesc bancnote mari, ci pe cele de 10 lei.

Anul trecut, în toamnă, Poliţia Română a anihilat o adevărată fabrică de falsificare a bancnotelor de euro, la Oradea. Reţeaua de falsificatori lucra pentru mafia italiană. Doar într-un singur lot de bancnote copiate pentru a fi revândute au fost descoperite 3 milioane de euro. Poliţia a mai descoperit şi bancnote româneşti false, foarte bine realizate, produse de o grupare cu ramificaţii în Bucureşti, Călăraşi şi Constanţa.

Banca Naţională a României a retras din circulaţie, în anul 2012, peste 2.600 de bancnote false cu valoarea nominală de 10 lei. Calitatea unor falsuri i-a surprins, la vremea respectivă, chiar şi pe specialiştii BNR, care au susţinut că materialul plastic pe care s-a făcut contrafacerea este similar ca grosime şi textură celui folosit la bancnotele reale. De asemenea, calitatea şi aspectul acelor bancnote de 10 lei falsificate puteau induce oricând în eroare pe utilizatorii neavizaţi.

Sursa: realitatea.net

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.