Alarmă FALSĂ în Câmpia de Vest: Panfora Oil & Gas nu caută gaze de șist

Alarmă FALSĂ în Câmpia de Vest: Panfora Oil & Gas nu caută gaze de șist

Compania Panfora Oil & Gas a subliniat faptul că nu caută gaze de șist în Câmpia de Vest, după ce mai mulți primari din județul Arad și oameni de afaceri din domeniul agricol și-au manifestat temerile în acest sens.

„Panfora Oil & Gas nu caută gaze de șist”, susțin fără echivoc cei de la Panfora Oil & Gas. „Am semnat un acord cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale ale cărui prevederi legale NU includ nicio activitate legată de gaze de șist”, arată reprezentanții companiei.

„În cadrul operațiunilor de explorare pentru identificarea resurselor de gaze convenționale existente, Panfora Oil & Gas a achiziționat câteva suprafețe de pământ în zonă pentru a realiza forajele necesare. Achiziționarea s-a făcut prin intermediar (n.r. – o societate de avocați) pentru că Panfora nu are experiența și expertiza necesară acestor operațiuni”, precizează reprezentanții companiei Panfora Oil & Gas.

Precizările companiei vin să-i liniștească pe fermierii din zonă, care s-au temut că în Câmpia de Vest vor fi exploatate gaze de șist prin metoda fracturării hidraulice.

Foto: panfora.ro

Loading...
  1. Ei nu, zău! Dar ce caută? Urmele maghiarimii înainte de Hristos? Sigurat nu le vor găsi, dar e posibil să găsească gaze de șist (întâmplător, cum altfel?) și atunci s-a zis cu agricultura în Câmpia de Vest.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.