ALDE Arad a cinstit memoria eroilor de la Păuliş

ALDE Arad a cinstit memoria eroilor de la Păuliş

Copreşedintii ALDE Arad, Ionel Ciupe şi Mircea Purcaru, au participat la manifestările de la Păuliş dedicate cinstirii memoriei eroilor care şi-au dat viaţa în luptele împotriva trupelor horthyste în septembrie 1944. Împreună cu alţi colegi, cei doi au depus o coroană de flori la monument.

„Este bine că ne comemorăm eroii, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne mulţumim cu depunerea unor coroane de flori la diverse ocazii, ci avem datoria de a învăţa de la ei lecţia patriotismului. Tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani s-au jertfit acum 71 de ani pentru a-şi apăra patria. Astăzi, când vremurile sunt atât de tulburi şi starea de pace se poate transforma oricând într-una de război, patriotismul nu mai trebuie tratat ca o vorbă în vânt, ci cultivat, sădit în conştiinţa tuturor, mai ales a celor tineri, pentru că ei reprezintă viitorul”, a declarat Mircea Purcaru.

La rândul său, Ionel Ciupe a subliniat că „prin patriotism nu trebuie să înţelegem doar curajul şi determinarea de a-ţi apăra cu preţul vieţii ţara, ci mult mai mult. În condiţiile globalizării accentuate, care reduce drastic suveranitatea ţărilor, adevăraţii români au datoria de a păstra şi perpetua valorile românismului, indiferent de ce natură – istorice, religioase, morale, culturale – ar fi ele. Patriotismul înseamnă grija pentru interesul naţional şi abandonarea acestuia în favoarea intereselor personale, de partid sau de grup. ALDE, singurul reprezentant al liberalismului românesc, consideră că sub nicio formă nu se admite ca la putere să ajungă din nou forţe care nu au ca proiect să conducă ţara, ci doar să o stăpânească, să o jefuiască, să o terorizeze. Acum 71 de ani, nişte tineri au dat proba supremă a patriotismului. Astăzi, deşi este în UE şi NATO, România nu este în rând cu marile naţiuni, în primul rând din cauza celor care nu au dat dovadă de patriotism, acceptând orice decizii ale unor persoane din aceste structuri, doar pentru ca prin sprijinul lor să se menţină la putere în ţară. Trebuie să ne unim cu toţii forţele pentru ca aceştia să nu mai revină niciodată la cârma ţării”.

  1. Romani si patrioti , felicitari ALDE .

    Raspunde
  2. Un gest frumos.FELICITARI!

    Raspunde
  3. Mah ciupe traseistule care esti, unde sunt cei 300 membrii care ai spus ca au plecat din PNL? Mah mare mincinos mai esti.

    Raspunde
  4. Iar apare ciupe cu femeia lui prin poze? Pe asta nu il invata nimeni cum trebuie sa se imbrace? Sacoul pana la genunchi si pantalonul cu 2 numere mai lung. Asa vrei sa ajungi parlamentar?

    Raspunde
  5. Din pacate unii concetateni cu probleme psihologice si vrând sa faca pe placul stapanilor lor politici arunca in desuet orice gest frumos pe care mai incearca unii sa-l faca.

    Raspunde
  6. janeeee, asta este campanie ieftina si penibila marca traseistului politic ciupe

    Raspunde
  7. Spre disperarea ta mai scursoare falchisto-frustrata iti spun ceva , Alde Arad are in prezent cu mult peste 1200 de membri. si tot cresc , si din acest motiv poate-poate plesnesc plamanii in tine.

    Raspunde
  8. Auzi @jean traseisti tai sunt la PDL

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.