ALDE susţine fără rezerve revotarea Codului fiscal

ALDE susţine fără rezerve revotarea Codului fiscal

La sediul organizaţiei municipale a Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) Arad, a avut loc o întâlnire a conducerii locale cu vicepreşedintele fondator Cătălin Beciu, secretar de stat, coordonator în cadrul MEIMMA, şi senatorul Petru Ehegartner, informează Ioana Ciupe, preşedintele tineretului ALDE.

Întâlnirea s-a desfăşurat în cadrul unui turneu de popularizare şi dezbatere a Codului Fiscal, care va fi supus unui nou vot în Parlament, după ce preşedintele Klaus Iohannis l-a trimis la reexaminare.

Organizaţia arădeană susţine fără rezerve revotarea Codului fiscal în forma propusă de Guvern, chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis a respins-o, iar popularii din actualul PNL şi-au schimbat opinia. „Domnul secretar de stat Cătălin Beciu ne-a asigurat că poziţia ALDE este sprijinită de întregul mediu de afaceri şi că partidul nu va accepta renunţarea la principiile sale, printre care se numără impozitul de 5% pe dividende sau principiul «in dubio», conform căruia în cazul ambiguităţii legii, mediul economic se va bucura de interpretarea fiscală cea mai favorabilă. De asemenea, reprezentanţii conducerii centrale ne-au asigurat că ALDE va sprijini până la finalul mandatului Guvernul Ponta, pentru asigurarea implementării politicilor liberale autentice”, a declarat Ionel Ciupe, preşedintele organizaţiei municipale ALDE Arad.

  1. ionel ciupe, ioana ciupe, bunici matusi mai aveti, sa-i faceti presedinti si pe ei…. ce partid serios, ciupe presedinte fiisa presedinte, cine urmeaza??? Cat puteti fi de patetici?!

    Raspunde
  2. normal ca sustin codul fiscal in forma initiala. exista o alta varianta? sper sa va tinenti pe pozitii si sa nu cadeti in capcana nesatulului de Iohanis care doar la marirea salariului lui de demnitar ii sta capu…nicidecum la bunastarea economica a tarii

    Raspunde
  3. traseistul de ciupe vorbeste despre principii? ridicol ! lipseste omul de casa ”virgilutz” sa laude comunicatul acesta… hahaha

    Raspunde
  4. mai oameni buni, invatati sa apreciati nu doar sa blamati! unde credeti ca vom ajunge daca tot pe rautati nefondate si carcoteli ne axam? cat despre Ciupe…tot respectu’!

    Raspunde
    • Acesti „NIMENI” ,nu pot accepta adevarul si atunci aruca cu gunoiul lor in in ochii altora care se straduiesc sa faca ceva (nu cu costuri gen STARDA METIANU SI ALTE INVESTITII DE ACEST GEN)PENTRU ARADENI.

      Raspunde
  5. In mod absolut clar eu si familia mea voi vota ALDE, ei sant cei care prin intermediul lui Tariceanu au promovat noul cod fiscal si vor aduce prosperitate pt. romani , cat despre Ionel Ciupe un singur cuvant RESPECT.

    Raspunde
  6. Alde nu e partid, cred ca este un SRL, cum naiba Victoria, poti vota asa ceva? Un „partid” format dintr-o familie de presedinti, unul mai competent decat altul. Chestia asta am vazuto la PDL.ul lui Basescu, se pare ca acest consilier face la fel, dupa ce si.a pus nevasta, fratele, fiica pe functii.

    Raspunde
  7. doar atat poti mai portocalezule ? conform teoriei tale de lingau de cururi si clante pdl-isto -pnl-iste nici macar familia nu ar trebui sa se implice , pai ma cretinelule-baselule care esti….du-te dreakului la un consult la psihiatru .

    Raspunde
  8. Ca de fiecare data ALDE ne demonstreaza ca nu va accepta renuntarea la principiile sale ! Felicitari domnului Ciupe.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.