„Alege să fii corect!“, o campanie a MAI pe perioada alegerilor parlamentare

„Alege să fii corect!“, o campanie a MAI pe perioada alegerilor parlamentare

Reprezentații Ministerului Afacerilor Interne desfășoară, în perioada 11 noiembrie – 11 decembrie, campania de prevenire „Alege să fii corect!”. Polițiști, jandarmi, pompieri, și reprezentanți ai Instituției Prefectului, desfășoară activități de informare privind legalitatea votului exprimat de cetățeni în contextul alegerilor parlamentare.

Reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, din structurile de poliție, jandarmerie, situații de urgență și din cadrul Prefecturii Arad, au organizat, la data de 24 noiembrie, o acțiune de informare și responsabilizare în parcările mai multor supermarketuri din municipiul Arad. Sute de persoane au primit materiale de informare, arădenii aflând pe această cale noțiuni de legislație electorală, care sunt faptele ilicite și pedepsele aplicabile.

DE STIUT


Am drept de vot?

Da, dacă ai 18 ani împliniți și nu ți-a fost interzisă exercitarea acestui drept prin hotărâre judecătorească definitivă.

Unde votez?

La secția de votare la care ești arondat sau, dacă te afli în alta localitate din județul de domiciliu, la orice secție de votare, pe lista suplimentară.

Cum pot vota?

Cu cartea de identitate, cu buletinul de identitate sau cu pasaportul diplomatic ori de serviciu.


Contravenții electorale

  • Continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia (10 decembrie ora 07.00) – se sancționează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei.
  • Sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediile secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un candidat sau o anumită listă de candidați- se sancționeaza cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei.
  • Distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afișate sau a oricăror altor afișe ori anunțuri de propagandă electorală tipărite – se sancționează cu amenda de la 1.500 lei la 4.500 lei.
  • Aplicarea, a mai mult de două afișe electorale, pe un panou electoral de către fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală sau organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori candidat independent – se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.
  • Organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, precum și in spațiile din școli în perioada de desfășurare a cursurilor – se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei.

Infracțiuni electorale

  • Oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat – se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și cu interzicerea exercitării unor drepturi.
  • Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales – se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani.
  • Utilizarea unei cărți de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals – se pedepseste cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
  • Fapta persoanei care votează prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător – se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.