Fost senator şi ministru, Constantin Traian Igaş, le atrage atenţia colegilor săi liberali că ar putea compromite şansa de relansare pe care PNL o are în 2020, dacă la alcătuirea listelor pentru alegerile europarlamentare vor miza pe arta compromisului în detrimentul calităţii celor care se vor regăsi pe locuri eligibile.
Într-o postare pe Facebook, Igaş afirmă: „Dacă vom defila cu ce avem mai bun, putem spera la un rezultat bun. Daca vom uza de arta compromisului este posibil să compromitem o bună șansă de relansare cu gândul la 2020!”.
Iată toată declaraţia lui Constantin Traian Igaş:
„Dragi tovarăși liberali, 9 din 49!?
Dragi tovarăși liberali, se ascut săbiile pentru asaltul final în alcătuirea listelor candidaților la alegerile europarlamentare!
Întrebarea care circulă zilele acestea: Cine sunt primii 9!?
Care sunt criteriile de ierarhizare!?
Este sau nu este obligatoriu să cunoşti o limbă de circulație internațională!?
Vom scoate la înaintare ce avem mai bun dintre cei înscriși sau arta compromisului va domina competiția!?
Dacă vom defila cu ce avem mai bun, putem spera la un rezultat bun. Daca vom uza de arta compromisului este posibil să compromitem o bună șansă de relansare cu gândul la 2020!
Candidați? Vreo 49! Cu șanse? Să zicem 9!”.
IGAS ,FALCA TE-A FACUT MINISTRU ,DAR AI UITAT SI ACUM SARI LA GITUL LUI. ESTI UN OM DE DOI BANI .