Județul Arad se află începând de astăzi, 8 septembrie, de la ora 22, sub avertizare meteorologică de cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Avertizarea este valabilă până sâmbătă 10 septembrie, la ora 10, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
În intervalul menționat sunt prognozate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, pe alocuri, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp.
„Pentru prevenirea unor situații de urgență, ISU Arad recomandă populaţiei să ia măsuri de curățare a șanțurilor și rigolelor de scurgere, în scopul facilitării evacuării normale a apelor pluviale. În situația manifestării vântului puternic, le reamintim cetățenilor să întrerupă orice activitate desfășurată în aer liber și să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care să le asigure protecţia. Totodată, parcarea autoturismelor se va face în zone ferite, la distanţă de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate, care ar putea fi doborâți. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu încerce traversarea râurilor prin apă și să nu se apropie de malurile acestora. În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate”, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu