Meteorologii anunță că se vor înregistra precipitații în aproape toată țara, iar în unele zone este cod galben de ninsori.
În intervalul 8 ianuarie, ora 10:00 – 09 ianuarie, ora 10:00 temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea de sud a teritoriului, unde se vor acumula în general 15…25 l/mp. Precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ninsoare, exceptând Câmpia Română și Dobrogea, unde vor predomina ploile, iar din orele serii de vineri (8 ianuarie) se vor semnala și ninsori și lapoviță.
În Arad temperaturile scad treptat, astăzi se vor înregistra 0 grade pe timpul nopții, iar în weekend vom avea temperaturi negative. Săptămâna viitoare maxima zilei va fi de 2 grade Celsius, iar minima nopții de -2 grade. De luni va ninge în Arad.
Potrivit ANM, în următoarele zile și pe aproape întreg parcursul săptămânii viitoare, probabilitatea de apariție a intervalelor cu precipitații va fi ridicată, concomitent cu instalarea unei mase de aer rece.
În perioada 08 ianuarie, ora 12:00 – 09 ianuarie, ora 04:00, în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge, iar local în Oltenia, nord-vestul Munteniei, precum și în sudul și sud-estul Transilvaniei vor predomina ninsorile, fiind emis și un cod galben de ninsori. Acestea vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.
Lasă un comentariu