Administrația Națională de Meteorologie a anunțat, pentru următoarea perioadă, cod galben și portocaliu în mare parte din țară.
În perioada 23-25 martie, se instalează cod galben în Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei, unde vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…75 km/h. Temporar se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depunere de strat de zăpadă, dar trecător și ploaie, favorizând formarea poleiului.
Tot un cod galben se instaurează în zona Carpaților Orientali și a Munților Apuseni, precum și în sudul Transilvaniei, unde temporar va ninge, moderat cantitativ (10…20 l/mp) și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 70…90 km/h, viscolind ninsoarea.
Tot în intervalul menționat mai sus, CODUL PORTOCALIU se instalează în Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și Carpații Meridionali, temporar va ninge abundent (30 – 50 l/mp), iar stratul de zăpadă va fi consistent.
Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 40…55 km/h, iar în Carpații Meridionali, în județele Olt și Teleorman, precum și în sudul județelor Vâlcea și Argeș, rafalele vor atinge 60…70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.
Lasă un comentariu