Mihai Fifor: „PSD va modifica în parlament ordonanța privind șomajul tehnic“

Mihai Fifor: „PSD va modifica în parlament ordonanța privind șomajul tehnic“

Mihai Fifor, senator al PSD Arad, susține că Guvernul PNL a copiat prost de la PSD măsura susținerii cu 75% a salariilor celor trimiși în șomaj tehnic.

Guvernul a pus plafon la maxim 3/4 din salariul mediu, nu a inclus oamenii trimiși în șomaj tehnic imediat după instituirea stării de urgență, a impus proceduri birocratice și obligă firma să plătească în continuare taxele pe muncă, spune senatorul.

 „Măsurile luate de guvernul PNL în sprijinul economiei sunt prea puține, au venit prea târziu și sunt inaplicabile din cauza condițiilor puse și a birocrației. PNL a copiat de la PSD măsura pentru susținerea șomajului tehnic, dar a copiat-o prost. Firmele nu au resurse de lichiditate. Firma, deși nu mai are activitate sau activitatea i-a fost restrânsă drastic, trebuie să plătească din banii proprii suma de 75% din salariile angajaților, dar și impozitul și contribuțiile sociale. Primește abia peste câteva luni banii plătiți, însă numai echivalentul a 75% din salariu, nu și taxele. Sunt două probleme, care determină firmele mai degrabă să trimită oamenii în șomaj decât să obțină de la guvern acest sprijin. Spre deosebire de varianta propusă de PSD, Guvernul PNL a introdus un plafon acestui ajutor care se acordă doar până la 75% din salariul mediu pe economie. PSD va face modificările necesare în Parlament, astfel încât această ordonanță să sprijine cu adevărat românii și firmele afectate de criză. Dorim ca măsura să se aplice tuturor angajaților trimiși în șomaj tehnic de la instituirea stării de urgență, nu doar la cei trimiși după intrarea în vigoare a OUG. Să eliminăm plafonul raportat la 75 din salariul mediu. Firmele să fie scutite și de plata contribuțiilor și impozitelor aferente salariilor. Dorim să eliminăm condiția obținerii certificatului de situație de urgență.  O variantă de lucru este ca firmele afectate să trimită ștatele de salarii direct la ANOFM (AJOFM) cu toate datele necesare inclusiv conturile necesare, pentru ca banii – cei 75% din salariu – să fie plătiți direct angajaților“, susține Mihai Fifor, senator al PSD Arad.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.